Contextul influenţează ce şi cum vedem. Actorie sau montaj?

Actul de a vedea se bazează pe faptul că o mare parte din ceea ce „vedem” este deja prezentă în creier sub forma presupunerilor bazate pe ceea ce am învăţat și știm deja despre lume. Ceea ce vedem nu reprezintă decât într-o mică parte ceea ce există în mod real, în acel moment, în faţa ochilor noştri. Restul este reprezentat de spații goale pe care mintea le umple folosind amintiri, cunoștințe sedimentate la nivelul creierului.

Regizorul rus Lev Kuleshov a realizat un experiment care demonstrează rolul montajului. Mai întâi a filmat expresia facială neutră a unui foarte cunoscut actor. Ulterior a folosit această imagine în trei serii diferite de imagini: alături de imaginea unui castron cu supă, alături de imaginea unei persoane decedate și alături de imaginea unui copil care se joacă. La final a prezentat unui auditoriu secvenţele editate. Privitorii au citit pe faţa actorului, pe rând, foamea, tristeţea şi afecţiunea. Mai mult decât atât, cei care au urmărit filmul au apreciat actorul pentru talentul său în interpretarea celor trei tipuri de trăiri.

Experimentul a devenit celebru atât pentru determinarea rolului pe care îl are editarea în cinematografie, cât și pentru modul în care mintea umană atribuie sens lucrurilor. A fost un fel de a spune că, la modul general, nu atât conținutul unor imagini este important în film, cât modul în care ele sunt asociate. Că, în particular, nu expresia facială a personajului privit ne transmite emoția, ci sensul pe care celelalte imagini ne determină să îl creăm.