„Imperiul de sticlă”, Cătălina Fometici

„Imperiul de sticlă”, Cătălina Fometici

Imperiul de sticlă se înscrie cu succes în sfera fantasticului, în care elementele de fantasy şi distopia se împletesc într-un univers mult prea restrâns în concordanţă cu acţiunea fermă şi alertă, cu personaje al cărui trecut legendar este nemărginit, personaje care au foarte multe de spus şi care se precipită în alegerile făcute, constrânse de o lume mult prea mică. Universul descris de Cătălina Fometici este o îmbinare dintre elementele realiste şi cele ale înricoşătoare ale literaturii gotice, un univers eroic, dar care denotă şi un patetism exagerat.

Încă din primele pagini, facem cunoştinţă cu Morwena şi viziunile sale, o luptătoare războinică prin vinele căreia curge sângele unui strămoş vrăjitor, care a murit înainte de a o readuce la viaţă pe conducătoarea Answorului, prinţesa Alma sau Ucigaşul de Demoni, cum mai era numită. După 1200 de ani, prinţesa dinastiei Elweise din Aakra este trezită din somnul veşnic din ţinutul de la Poarta Umbrelor pentru a se lupta cu demonii care bântuiau de mii de ani imperiul. Alma era cea mai frumoasă prinţesă din cele cincisprezece regate, iar mâna ei era dorită de cei paisprezece regi. Cu toţii erau sortiţi morţii la scurt timp după ce îi cereau mâna prinţesei. Singurul de care s-a îndrăgostit prinţesa dinastiei Elweise era Gazoh, cu care s-a aliat pentru a salva regatul de la pierire. Trădarea acestuia şi victoria războiului, însă, îi sacrifică libertatea, aceasta fiind închisă pe vecie la Poarta Umbrelor. Strigătul disperat al Almei ajunge la urechile Morwenei. Romanul este privit din perspectiva Almei, iar dialogurile şi descrierile sunt un deliciu. Paginile abundă în pasaje descriptive fascinante care te îndeamnă la visare şi care te călăuzesc într-un spaţiu şi un timp de mult apuse.

Alma se trezeşte pe patul de spital. Imediat află că a fost trezită din somnul de veci pentru a conduce cele cincisprezece regate şi pentru a se lupta cu demonii care îi ameninţă imperiul. Dar nu va fi singură la cârma regatului, îi vor fi alături lordul Roderic şi armata sa de Pretorieni. Alianţa cu aceştia o face să cadă în mâna rebelilor şi află din nou cum e gustul trădării. Trădată şi dezamăgită, prinţesa, cu ajutorul Morwenei, pune la cale un plan de salvare a lumii, plan care presupune un sacrificiu. Care este sacrificul suprem? Este cu adevărat Roderic un inamic periculos? Sunt întrebări care îşi găsesc răspunsul destul de repede, având în vedere numărul mic de pagini.

Imperiul de sticlă este un roman complex, plin de acţiune, în ciuda numărului mic de pagini, cu o intrigă ţesută cu măiestrie în vârtejul căreia se împletesc vrăjitori, demoni şi oameni, în mijlocul cărora se află prinţesa Alma, singura salvare a imperiului într-un prezent la fel de întunecos ca cel al trecutului.

Editura Tritonic

Anul apariţiei: 2018

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.