„Puls în alb şi negru”, Laura Hartte

„Puls în alb şi negru”, Laura Hartte

Puls în alb şi negru e romanul de debut al unei tinere scriitoare, Laura Hartte, a cărei originalitate este vizibilă prin frazele atent meşteşugite, încărcate metaforic, prin felul curajos în care jonglează cu personajele, cu situaţiile şi cu conflictele interioare. Romanul este o poveste de dragoste, o sumă de sentimente contradictorii şi de stări care ajung să fie trăite cu aceaşi intensitate şi de către cititor. Tema romanului are la bază lupta crâncenă dintre bine şi rău, o temă clasică întâlnită în majoritatea scrierilor. Însă ceva o face diferită în stilul de scriere al autoarei, nu e o luptă ca toate celelalte, aici răul şi binele se completează unul pe altul, binele are o singură armă ˗ iubirea ˗, iar răul posedă unele mortale. Întreaga luptă este un balans într-un ritm atipic, în care atât binele, cât şi răul se rănesc reciproc şi se sparg în mii de bucăţi, pentru ca apoi să se sudeze asemeni unui puzzel în care unele piese se potrivesc în alipire, iar altele lipsesc cu desăvârşire.

La prima vedere, romanul prezintă o poveste de dragoste adolescentină dintre Collene ˗ fata cuminte, deşteaptă şi frumoasă ˗ şi Noah ˗ băiatul rău, cu multe probleme emoţionale puse pe seama unei copliării nefericite. Dar ceea ce face povestea interesantă este un element care rupe barierele obişnuite ale scrierii şi care stârneşte curiozitatea, un element atent inserat de autoare ˗ dubla personalitate a personajului principal Noah.

Ceea ce îî aproprie pe cei doi adolescenţi este dorinţa de a salva de la demolare hotelul Lux, un loc cu o mare încărcătură emoţională pentru amândoi. Demonii care colcăie în sufletul lui Noah sunt însetaţi de răzbunare, iar vocea malefică interioară îl împinge pe Noah tot mai aproape de marginea prăpastiei: traficul de droguri alături de prietenii săi. Singurele momente în care vocea din capul lui dispare şi partea luminoasă ia locul celei întunecate sunt cele petrecute alături de Collene şi Mia, fetiţa unor prieteni care suferă de o boală incurabilă.

Întâlnirile dintre Collen şi Noah îi apropie şi mai mult, iar scutul de protecţie ridicat de băiat începe încet-încet să se inmoaie. Încă îi este frică pentru că ştie că Hatter, cealaltă personaliate, încă face regulile în sufletul său. Lui Noah îî este tot mai grea prezenţa lui Hatter, în interior se dă o luptă continuă între bine şi rău, între lumină şi întuneric. Dar care va învinge? Este o luptă în care nu există învingător şi învins, ci doar un pact între cei doi? Este îndeajuns doar iubirea pe care o are pentru Collen în lupta cu demonul? Află Collen despre cealaltă personalitate a lui Noah?

Puls în alb şi negru împresionează nu doar prin titlu şi structura narativă construită pe mai multe planuri, ci prin modul în care acţiunea urmează acealaşi fir până la final şi prin ţesătura de intrigi din jurul personajelor care sunt ancorate într-un permanent dans al emoţilor şi sentimentelor.

Editura Smart Publishing

Anul apariţiei: 2019

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.